Statul Islamic nu e Islamul

După treisprezece ani și patru trilioane, iese secretarul de Stat al Apărării, Chuck Hagel, și bagă planeta în sperieți: „Statul Islamic este cel mai sofisticat și bine finanțat grup terorist pe care l-am văzut vreodată. Nu sunt doar o grupare teroristă. Au o ideologie solidă, o tactică militară și o strategie sofisticată. Trebuie să fim pregătiți pentru ce e mai rău”. Lui Hagel i-a ținut isonul șeful Statului Major Interarme, general Martin Dempsey: „Această organizație are o viziune strategică apocaliptică…” Declarația lui Hagel pare o secvență ruptă dintr-un film cu buget uriaș. „Cel mai sofisticat și bine finanțat grup terorist”? A ucide cu bestialitate nu e nici o sofisticărie, iar în ce privește finanțarea, dacă Chuck Hagel nu e e vreo plăsmuire 3 D, ci chiar ministrul Apărării, ar fi trebuit să spună de unde vin banii. Iată numai două sugestii: Qatar și Arabia Saudită. Statul Isalmic „are o viziune strategică apocaliptică”, ne îngrozește șeful Stat Major. Cine sunt, câți sunt, de unde vin, ce armament au, cum luptă – la toate aceste întrebări terifiatul general ne-a lăsat fără răspuns.

Nu mi-aș fi putut închipui că greii Apărării americane vor cădea în plasa propagandei Statului Isalmic, ingenioasă în felul ei, oscilând între teroare și victimizare, combinând, pe toate rețelele de socializare, imagini de luptă montate aproape hollywoodian, asezonate cu sloganuri religioase inepte). O hoardă de mercenari brutali reușește să tulbure cea mai mare putere a lumii. Mai grav, își vede visul împlinit: de a dialoga direct cu Statele Unite. (Filmul uciderii lui James Foley avea titlul „Un mesaj pentru America”)

Cine e noul monstru – ISI (din 2006), ISIS (din aprilie 2013), astăzi IS? O grupare jihadistă desprinsă din ramura irakiană a Al-Qaeda (culmea – dezavuată, pentru brutalitatea ei, de chiar succesorul lui Bin Laden, Aiman Al-Zawahiri), a cărei țintă a fost inițial guvernul șiit de la Bagdad (a băgat anul 2013 în statistici, ca anul cel mai sângeros al Irakului, din 2008), care s-a antrenat în războiul civil din Siria, luptând împotriva lui Bashar al-Assad, a cucerit Ar-Raqqah (alegere simbolică, cu trimitere la Harun al-Rashid), ucigând tot ce au considerat a fi suporter al regimului de la Damasc – musulmani și creștini. Și-a instalat cartierul general în catedrala armeană. Până să-l decapiteze pe James Folley, a decapitat și spânzurat mii de oameni, postând imaginile ororii pe facebook, pe youtube, anunțându-și isprăvile pe twitter, împroșcând cu sânge tot netul. Cum de se îngrozesc reponsabilii americani abia acum?

Nou față de celelalte grupări jihadiste este că Statul Islamic cucerește teritorii. Nouă e și găselnița cu califatul, rod al minții zdruncinate a liderului (instalat în 2010) Ibrahim Awad Ibrahim al-Badri (43 de ani) sau Abu Bakr al-Baghdadi, pe scurt al-Baghdadi ori Califul Ibrahim, cum își spune mai nou.

Personajul, care a adunat o „armată”, bine antrenată în toate teatrele de război, din Afganistan în Libia, își dorește cu ardoare ca Statul Islamic să conducă jihadul global. E motivul pentru care, în Siria, s-a bătut nu doar cu trupele guvernamentale, ci și cu presupușii aliați antiguvernamentali din An-Nusra și chiar cu Armata Liberă Siriană. (În Siria și nu doar acolo, se desfășoară un straniu și sângeros cadril al homarilor, greu de înțeles pentru cei nefamiliarizați cu zona).

N-am să spun că teroriștii Statului Islamic au fost antrenați la Safawi, în deșertul iordanian; cred în explicația că acolo au fost antrenați (de Turcia, SUA și Iordania) doar rebelii politicioși ai Armatei Libere Siriene. Să zicem că know-how-ul de care se miră astăzi Secretarul de Stat Hagel e contaminant și se ia în zonă, de la o grupare la alta.

De unde au armament? De la toți, inclusiv de la armata irakiană pe care – cât n-au reușit s-o măcelărească, în ofensivele din nord – au pus-o pe fugă.

Statul Islamic nu e Islamul. E o strânsură de scelerați de multe nații (unul dintre strategii Statului Islamic e cecenul Tarkhan Batrashvili, de pildă), care profită de războiul civil din Siria, de slăbiciunea armatei irakiene, de greșelile repetate ale occidentalilor, de instabilitatea din întreaga regiune, pentru a-și impune propria sharia (drumul propriu), propriile legi. Împotriva Statului Islamic nu se poate lupta punând mâinile în cap și invocând Apocalipsa.